Astfel, în doar câteva săptămâni, numărul victimelor a ajuns la aproape 2000, iar alți zeci de mii au fost arestați. Reporterul BBC, Jonathan Head, a făcut o incursiune în lumea întunecată a traficanților de droguri și asasinilor din Filipine, iar acolo a avut ocazia să o întâlnească pe Maria (nu este numele ei adevărat), o femeie care-și câștigă existența asasinând traficanți de droguri.
Ea face parte dintr-o echipă de asasini, formată din trei femei, cărora le este mai ușor să ducă misiunile la capăt deoarece bărbații nu sunt la fel de suspicioși când femeile se apropie de ei. Maria a ucis șase persoane, pe toate împușcându-le în cap. Când a fost întrebată cine a dat ordinul, ea a spus doar „Șeful nostru, ofițerul de poliție”.
La început doar soțul Mariei făcea asta, dar când o misiune nu i-a ieșit și era expus, soțul a apelat la ajutorul soției. „Aveau nevoie de o femeie…Când l-am văzut pe bărbatul pe care trebuia să-l ucid m-am apropiat de el și l-am împușcat”, spune ea.
Poate v-ați imagina că această meserie este una foarte bănoasă, însă cei doi câștigă în jur de 430 de dolari per contract, sumă care este împarțită cu restul echipei, dacă este cazul. Pentru noi este o sumă infimă, însă pentru săracii din Manila este o avere. Aceasta nu este o meserie nouă, ci este practicată de anii de zile, însă acum este altfel deoarece omuciderile sunt aprobate de Președintele Filipinelor. Duterte a promis că în jur de 100,000 de delincvenți în primele șase luni de mandat. „Oare zece vieți ale unor traficanți contează? Viețile a 100 de astfel de idioți ar trebui să însemne ceva pentru mine?”, a declarat președintele.